Abordarea abandonului școlar prin teatru în cadrul proiectului ”Prin educație la muncă decentă, județul Sibiu” 

  • 09/04/2025
  • Dezvoltare și cooperare în România
  • admin
  • Abordarea abandonului școlar prin teatru în cadrul proiectului ”Prin educație la muncă decentă, județul Sibiu” 

    Pentru al doilea an consecutiv, spectacolul „Examen” a fost prezentat elevilor din județul Sibiu, în cadrul proiectului „Prin educație la muncă decentă, județul Sibiu”. 

    Piesa „Examen” a fost pusă în scena Teatrului ”Gong”  în perioada 1-3 aprilie,  având ca scop nu doar conștientizarea cauzelor care contribuie la abandonul școlar, ci și stimularea unei reflecții profunde asupra traumelor emoționale și a nevoii de sprijin în rândul adolescenților. 500 de elevi din învățământul profesional și tehnic din Sibiu, Săliște, Agnita, Târnava, Copșa Mică, Dumbrăveni și Mediaș au trăit această experiență unică – nu doar ca spectatori, ci ca parte activă a unui spectacol care i-a încurajat să își înțeleagă și exprime emoțiile. O inițiativă care vorbește pe limba adolescenților și le spune simplu, dar esențial: Nu rămâneți singuri. Cereți ajutor. Mai multe informații pot fi regăsite în articolul complet

    Proiectului ”Prin educație la muncă decentă, județul Sibiu” este implementat de către Fundația HEKS/EPER România, în parteneriat cu Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu și Fundația Open Fields, sprijinind  elevii din medii dezavantajate in special prin activități de consiliere în carieră și promovând integrarea acestora pe piața muncii. 

    Foto credit: Costin Chesnoiu