În data de 15 aprilie 2025, la Covasna, respectiv în perioada 14–15 mai 2025, la Sibiu și Alba Iulia, au avut loc întâlnirile periodice ale grupurilor locale de lucru, organizate în cadrul proiectelor Includerea pe piața muncii a tinerilor defavorizați din România și De la educație la muncă decentă, județul Sibiu. La evenimente au participat peste 50 de reprezentanți ai școlilor profesionale partenere, inspectoratelor școlare și companiilor implicate în proiecte.
Centrul Român de Politici Europene (CRPE), partener al Fundației HEKS/EPER România, a prezentat cele mai recente demersuri de advocacy realizate în ultimele luni. Printre acestea se numără:
Totodată, în cadrul întâlnirilor au fost prezentate exemple de bune practici din Europa privind promovarea IPT, dar și dificultățile întâmpinate în România, în special legate de percepțiile negative asociate acestui tip de educație.
Un subiect intens discutat a fost necesitatea introducerii consilierii în carieră încă din ciclul primar, prin activități educaționale și practice care să faciliteze descoperirea meseriilor. Participanții au subliniat importanța continuării consilierii vocaționale și în etapele următoare de educație — liceală și profesională — pentru a sprijini orientarea corectă a elevilor.
Printre exemplele de bună practică menționate s-a numărat prezentarea unor modele de succes din rândul absolvenților de IPT în fața elevilor de gimnaziu, ca mijloc de combatere a prejudecăților și de creștere a atractivității acestor rute educaționale.
De asemenea, a fost accentuat rolul esențial al implicării părinților și al colaborării între instituțiile publice relevante — inspectoratele școlare județene (ISJ), agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă (AJOFM) și camerele de comerț — în consolidarea unui sistem de învățământ profesional și tehnic funcțional, relevant și eficient.
În cadrul întâlnirilor a fost abordată și problema abandonului școlar în învățământul profesional și tehnic (IPT), un fenomen semnificativ mai pronunțat decât în învățământul teoretic. Participanții au discutat posibile măsuri de prevenire și reducere a acestuia, cu accent pe sprijinul individualizat pentru elevi, implicarea părinților și îmbunătățirea relevanței formării profesionale.
Ca de fiecare dată, întâlnirile au oferit o oportunitate importantă de a colecta recomandări relevante despre învățământul profesional și dual, direct de la cei implicați în domeniu. Aceste sugestii vor fi integrate în documente de poziție elaborate de Centrul Român de Politici Europene (CRPE) și transmise către Ministerul Educației, pentru susținerea dezvoltării unor politici educaționale eficiente.
Printre recomandările deja formulate către Ministerul Educației se numără:


