Eveniment de diseminare rezultate și bune practici din cadrul Proiectului „De la educație la muncă decentă”, județul Sibiu

  • 07/06/2024
  • News
  • admin
  • Eveniment de diseminare rezultate și bune practici din cadrul Proiectului „De la educație la muncă decentă”, județul Sibiu

    Proiectul „De la educație la muncă decentă”, adresat elevilor din ciclul gimnazial și din învățământul profesional din județul Sibiu, a ajuns la finalul primei faze de implementare. Ieri, în cadrul evenimentului de diseminare desfășurat la Muzeul Satului Sibiu, au fost prezentate rezultatele și impactul pe care proiectul l-a avut asupra elevilor. La eveniment au participat atât partenerii proiectului, Fundația HEKS/EPER România, Filantropia Ortodoxă Sibiu și Fundația Open Fields, cât și reprezentanți ai ISJ Sibiu, ai școlilor colaboratoare și ai altor instituții din județul Sibiu (AJPIS, CJRAE, DGASPC, AJOFM).

    Sunt peste opt ani de când fundația noastră activează în domeniul educației, iar de cinci ani sprijinim elevii din medii dezavantajate, inclusiv prin consiliere în carieră. În județul Sibiu, în ultimii trei ani, am sprijinit peste 2900 de elevi din 20 de școli. Suntem recunoscători pentru realizările obținute într-un timp relativ scurt.

    Aceste rezultate nu ar fi fost posibile fără buna cooperare a diversilor actori implicați:

    • Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, care ne-a susținut încă din faza de pregătire a proiectului;
    • Partenerii noștri, Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu și Fundația Open Fields, care au implementat activitățile pe teren;
    • Școlile colaboratoare, care ne-au sprijinit în desfășurarea activităților;
    • Companiile și instituțiile publice care au facilitat vizite și colaborări pentru medierea locurilor de muncă.

    Majoritatea elevilor consiliați provin din clasele a 8-a și a 11-a din învățământul profesional, cu accent pe două etape esențiale din parcursul lor școlar:

    • tranziția de la gimnaziu la liceu sau școli profesionale;
    • tranziția de la școli profesionale către primul loc de muncă.

    O altă direcție importantă a fost consilierea fetelor din medii dezavantajate și a familiilor lor, evidențiind importanța educației, dreptul fetelor la educație și importanța continuării studiilor. Începând cu acest an școlar, și băieții din clasele a 4-a și a 5-a au beneficiat de activități similare.

    Activitățile de consiliere și orientare în carieră desfășurate în timpul anului școlar au inclus: ședințe de consiliere în grup și individuală, utilizarea platformei Cognitrom Career Planner, organizarea de vizite la companii și excursii, consilierea familiilor și discuții cu profesioniști din diverse domenii. Absolvenții de clasa a 11-a care doresc să se angajeze sunt sprijiniți prin activități de mediere. În cazul elevilor din clasele a 4-a și a 5-a, au fost organizate numeroase activități practice, jocuri și ateliere pentru mame și fiice.

    Prin activitățile desfășurate, am contribuit la creșterea tranziției din clasa a 8-a în clasa a 9-a în școlile colaboratoare (nivelul tranziției fiind peste 94%) și peste 100 de absolvenți de învățământ profesional au fost sprijiniți în găsirea unui loc de muncă. Activitățile desfășurate au contribuit și la creșterea încrederii în sine a elevilor și a motivației de a continua educația.

    Complementar activităților cu elevii, proiectul a inclus și o componentă de advocacy, cele mai importante recomandări transmise decidenților cu privire la consilierea în cariera fiind:

    • respectarea legislației privind norma consilierului școlar, de maxim 500 elevi/conilier, și ulterior scăderea acesteia;
    • introducerea unui număr minim de ore obligatorii de consiliere școlară, începând cu clasa a V-a;
    • realizarea unei metodologii unitare;
    • oferirea instrumentelor necesare pentru consiliere.