Cum se va transforma învățământul profesional și tehnic în România până în 2029? Tranziția către învățământul dual
Începând din 2029, întregul sistem de învățământ profesional și tehnic (IPT) din România va adopta modelul învățământului dual. Dar cum putem asigura succesul acestei transformări? Ce măsuri trebuie luate pentru a îmbunătăți calitatea învățământului tehnologic și pentru a crea o legătură solidă între școli și mediul de afaceri?
În acest context, Fundația HEKS/EPER România, în parteneriat cu Centrul Român De Politici Europene (CRPE), lansează o nouă serie de policy briefuri dedicate dezvoltării IPT și tranziției către sistemul dual. Aceste analize vor oferi o perspectivă clară asupra provocărilor și soluțiilor necesare pentru implementarea unui învățământ tehnologic performant.
Provocările în guvernarea locală a IPT în România
Cum pot actorii locali să colaboreze pentru a îmbunătăți oferta de învățământ tehnologic și pentru a sprijini tranziția la învățământul dual? Analiza noastră arată că mecanismul de guvernare locală al IPT ar trebui să pună școala și nevoile acesteia în centrul atenției. Totuși, eficiența acestui mecanism depinde de voința și implicarea activă a actorilor locali.
Recomandări pentru îmbunătățirea guvernării IPT la nivel local
Citește cel mai recent policy brief pentru soluții detaliate
Pentru o analiză completă a provocărilor și soluțiilor pentru îmbunătățirea învățământului profesional și tehnic în contextul tranziției către învățământul dual, citește policy brief-ul, realizat în colaborare cu CRPE, în cadrul proiectelor „Includerea pe piața muncii a tinerilor adulți din medii vulnerabile din România” și „De la educație la muncă decentă, județul Sibiu”.