Întâlniri ale grupurilor locale de lucru privind învățământul dual, noiembrie 2024

  • 03/12/2024
  • News
  • admin
  • Întâlniri ale grupurilor locale de lucru privind învățământul dual, noiembrie 2024

    Pe 19, 20 și 26 noiembrie 2024, au avut loc întâlniri ale grupurilor locale de lucru din cadrul proiectelor „Includerea pe piața muncii a tinerilor defavorizați din România” și „De la educație la muncă decentă”, desfășurate în Sibiu, Alba Iulia și Sfântu Gheorghe (Covasna). La evenimente au participat reprezentanți din domeniul educației (inspectori școlari, directori și profesori) și din mediul de afaceri, pentru a discuta direcțiile viitoare legate de învățământul dual în școlile profesionale din România.

    Evenimentele au fost organizate în parteneriat cu organizațiile Filantropia Ortodoxă Sibiu, Fundația Open Fields, Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, Fundația Creștină Diakonia Sfântu Gheorghe și Centrul Român de Politici Europene – CRPE, oferind un prilej de reflecție și acțiune asupra schimbărilor necesare în sistemul de educație.

    Printre temele discutate s-au numărat:

    • Noutăți aduse de Legea Învățământului Preuniversitar Nr. 198/2023 și Metodologia de organizare a Învățământului Dual;
    • Obstacole în organizarea Învățământului Dual;
    • Rolul comitetelor locale de dezvoltare a parteneriatului social (CLDP);
    • Bune practici naționale și internaționale în Învățământul Dual;
    • Implicarea autorităților locale;
    • Dialogul dintre școli și agenții economici;
    • Rolul PAS și CDL în consolidarea relației dintre școli și partenerii comunitari;
    • Situația actuală a învățământului dual în liceele și companiile partenere din județele Sibiu, Alba și Covasna.

    Întâlnirile au oferit ocazia de a colecta recomandări valoroase privind învățământul profesional și dual, direct de la cei implicați în practică, pentru a fi transpuse în documente de poziție de către Centrul Român de Politici Europene (CRPE). Acestea vor fi ulterior transmise Ministerului Educației.