În cadrul vizitei de monitorizare a programului de ajutor umanitar Ukrainian Response, implementat în Suceava și Cernăuți de HEKS/EPER Romania prin intermediul celor de la Asociația Institutul Bucovina, cu sprijinul Norway Church Aid, ne-am bucurat de primirea călduroasă a partenerilor, am discutat despre activitățile desfășurate până acum și despre ce ne stă în față în următoarea fază a acestui proiect.
De asemenea, la Suceava, echipa HEKS/EPER a participat la distribuirea de vouchere valorice și a organizat un focus group cu beneficiarii serviciilor oferite în cadrul proiectului spre a înțelege cât de satisfăcuți sunt de ajutorul primit până acum și dacă sunt aspecte care pot fi îmbunătățite în cea de-a treia fază a proiectului.
La doar 40 de kilometri de Romania, în Cernăuți, am asistat la distribuirea de vouchere valorice pentru încălțăminte de iarnă oferite persoanelor strămutate din diferite zone de conflict din Ucraina și de pachete cu rechizite oferite familiilor cu copii care merg la școală. De asemenea, am avut ocazia să discutăm cu beneficiarii direcți despre serviciile oferite până acum în cadrul proiectului, despre nevoile care încă așteaptă să fie acoperite, despre temeri pentru viitor, dar și despre micile raze de speranță din viața comunităților care se formează organic în astfel de centre pentru refugiați.
Cernăuți continuă să fie un oraș de refugiu pentru persoanele care fug din calea războiului, această zonă de la granița cu România fiind scutită deocamdată de atacuri directe. Munca pe care Asociația Institutul Bucovina o depune (și) în cadrul Centrului de Urgențe Sociale din Cernăuți este admirabilă, iar noi suntem onorați să fim parte din acest proiect!
Cea de-a treia fază a proiectului este deja în desfășurare, etapă prin care dorim să întâmpinăm cât mai multe dintre nevoile beneficiarilor noștri din Suceava și Cernăuți, aferente perioadei de iarnă.