În contextul unui conflict militar de lungă durată în Ucraina și al crizei refugiaților declanșată de acesta, proiectul nostru a reușit să își îndeplinească cu succes toate obiectivele propuse pentru a-i ajuta pe ucrainenii aflați sub protecție temporară în Suceava, România, precum și pe persoanele strămutate intern în regiunea Cernăuți, în funcție de nevoile acestora. Proiectul nostru a fost conceput pe baza unei evaluări a nevoilor derulate în aprilie 2023 în Suceava și Cernăuți, care a evidențiat o nevoie tot mai mare de servicii educaționale și psiho-sociale, dar și o nevoie constantă de asistență materială sub formă de numerar, vouchere, precum și de produse alimentare și nealimentare. În ceea ce privește rezultatele, obiectivele inițiale au fost atinse, iar unele au fost chiar depășite.
Proiectul a avut ca obiectiv atât satisfacerea nevoilor imediate, prin distribuția de bani și vouchere pentru acoperirea nevoilor de bază, cât și promovarea autonomiei și integrării pe termen lung a beneficiarilor. Prin facilitarea oportunităților de angajare și crearea de grupuri de sprijin, s-a urmărit reducerea dependenței de sprijinul material și încurajarea integrării în comunitatea locală. De asemenea, proiectul a inclus programe educaționale pentru copii și adolescenți, cu accent pe învățarea limbilor română și engleză pentru viitoarea lor integrare în sistemul de învățământ românesc. În ansamblu, aceste inițiative au promovat dezvoltarea durabilă la nivel individual și comunitar, restabilind demnitatea și îmbunătățind bunăstarea celor afectați de criză.
Donator: Norwegian Church Aid
Organizații partenere: Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina
Perioada de desfășurare a proiectului: May 2023 – Ianuarie 2024
Număr de beneficiari: 1,116
Activități principale: sprijin financiar în numerar și vouchere, articole alimentare si non-alimentare de strictă necesitate, rechizite pentru elevi, suport psihologic, activități educaționale și recreaționale pentru copii, evenimente pentru coeziune socială între ucrainieni și români.
Locații: Suceava și Cernăuți