În cadrul proiectului ”Servicii sociale integrate pentru comunitățile din GAL Țara Năsăudului„ în urma primelor 2 luni de activitate directă de mediere a muncii, 60% din angajări au fost în sectorul de comerț cu amănuntul și comerț cu ridicata.
Din cele șase grupe de curs, pe următoarele calificări: Bucătar, Patiser, Mecanic Auto, Îngrijitor Bătrâni, Confecționer Textil și Lucrător în comerț primele 15 angajări au fost predominant în sectorul de comerț, urmat de sectorul public, fabricarea produselor proaspete de brutărie, asistență medicală specializată, baruri și alte activități de servire și fabricarea măturilor și a periilor.
Întâlnirile colective de prezentare a oportunităților de angajare și de evaluare a planurilor profesionale a persoanelor participante la curs au scos la iveală și interesul persoanelor inactive din GAL Țara Năsăudului pentru activități antreprenoriale dar și pentru activități care să permită flexibilitatea necesară pentru a putea gestiona și sarcinile gospodărești, aspect invocat cu precădere de femei.
Activitatea de mediere continuă pe măsură ce cursurile de calificare se apropie de final, prin întâlniri individuale cu absolvenții pentru e evalua traseul profesional și a pregăti CV-uri și scrisori de intenție dar și prin întâlniri cu angajatori locali.