Pe 15 ianuarie, 𝐇𝐄𝐊𝐒/𝐄𝐏𝐄𝐑 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 a organizat un 𝐭𝐫𝐚𝐢𝐧𝐢𝐧𝐠 𝐝𝐞𝐝𝐢𝐜𝐚𝐭 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐚𝐥𝐢𝐬̦𝐭𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐇𝐑, în cadrul proiectului 𝐈𝐌𝐌𝐄𝐑𝐒𝐄𝐃, având ca temă „Asigurarea bunăstării mentale în raport cu...
Pe 15 ianuarie, 𝐇𝐄𝐊𝐒/𝐄𝐏𝐄𝐑 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 a organizat un 𝐭𝐫𝐚𝐢𝐧𝐢𝐧𝐠...
La data de 13 decembrie, români și ucraineni s-au întâlnit în cadrul evenimentului „Lumina Unității”, o sărbătoare dedicată Crăciunului, tradițiilor, emoțiilor și colindelor, parte din proiectul IMMERSED, cofinanțat de Uniunea Europeană și derulat de Fundația HEKS/EPER România. Evenimentul a reunit într-un cadru...
La data de 13 decembrie, români și ucraineni s-au întâlnit în cadrul evenimentului „Lumina Unității”, o sărbătoare dedicată...
În România de azi, unul din cinci tineri între 15 și 29 de ani intră în categoria NEETS: tineri care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare – cel mai mare procent din Uniunea Europeană. De asemenea, în ce privește abandonul școlar, avem cel mai mare procent din UE,...
În România de azi, unul din cinci tineri între 15 și 29 de ani intră în categoria NEETS: tineri care nu sunt încadrați profesional și nu...
La sfârșitul lunii octombrie 2023 am avut privilegiul de a avea în România Consiliul de Administrație al HEKS/EPER Elveția. A fost un bun prilej de a prezenta programul nostru în România, vizitând proiecte din județele Covasna, Sibiu și Cluj, dar și de a face cunoscuta echipa...
La sfârșitul lunii octombrie 2023 am avut privilegiul de a avea în România Consiliul de Administrație al HEKS/EPER...
Activitatea de medierea muncii, din cadrul proiectului ”Servicii sociale integrate pentru comunitățile din GAL Țara Năsăudului”, a continuat prin întâlnirile comunitare de prezentare a opțiunilor de locuri de muncă dar și de evaluare a așteptărilor reprezentanților...
Activitatea de medierea muncii, din cadrul proiectului ”Servicii sociale integrate pentru comunitățile din GAL Țara...
Între 25-26 septembrie 2023, HEKS/EPER România a avut plăcerea de a organiza pentru prima oară un eveniment de schimb de experiență dedicat partenerilor din proiectele de consiliere în carieră și mediere în piața muncii a elevilor din medii dezavantajate (942.403 și 942.406). La acest...
Între 25-26 septembrie 2023, HEKS/EPER România a avut plăcerea de a organiza pentru prima oară un eveniment de schimb de...
În perioada 12-14 septembrie, un reprezentant al Fundației HEKS/EPER România a participat la o vizită de studiu organizată de Departamentul de Educație al Consiliului Europei pentru un grup de reprezentanți ai Programului de granturi SEE si Norvegiene „Dezvoltare locală, reducerea sărăciei...
În perioada 12-14 septembrie, un reprezentant al Fundației HEKS/EPER România a participat la o vizită de studiu organizată...
Proiectul ”Exerciții la sol!” este o inițiativă a Fundației HEKS/EPER România în parteneriat cu Fundația FAER ce contribuie la informarea fermierilor, tinerilor studenți în agricultură și elevilor din liceele de profil agricol asupra practicilor de gestiune sustenabilă a...
Proiectul ”Exerciții la sol!” este o inițiativă a Fundației HEKS/EPER România în parteneriat cu...
Este bine cunoscută vulnerabilitatea elevelor din clasele a IV-a până la a VI-a de a renunța la educație și a deveni mame înainte de vreme, îndepărtându-se astfel de oportunitatea continuării studiilor și a obținerii unui loc de muncă demn și potrivit. Cu ajutorul celor...
Este bine cunoscută vulnerabilitatea elevelor din clasele a IV-a până la a VI-a de a renunța la educație și a deveni...
În 8 august 2023 în cadrul proiectului ”Incluziune pe piața muncii pentru tinerii adulți dezavantajați din România” s-a desfășurat în Sfântu Gheorghe județul Covasna, bursa locurilor de muncă organizată de Fundația Creștină Diakonia în colaborare...
În 8 august 2023 în cadrul proiectului ”Incluziune pe piața muncii pentru tinerii adulți dezavantajați din...
Joi, 22.06.2023, a avut loc la Cluj Hub, în Sala Verde, conferința de diseminare a rezultatelor proiectului ”Exerciții la sol!”. Echipa de implementare a prezentat activitățile, rezultatele acestora, perspectivele fermierilor, UAT-urilor și instituțiilor relevante asupra problematicii gestiunii...
Joi, 22.06.2023, a avut loc la Cluj Hub, în Sala Verde, conferința de diseminare a rezultatelor proiectului ”Exerciții la...
Fundația HEKS/EPER România și Fundația Creștină Diakonia Sf. Gheorghe au organizat vineri, 26 mai 2023, un eveniment de advocacy privind programele educaționale Școală după Școală și consilierea în carieră. La eveniment au participat dl. Peter Makkai – Secretar de...
Fundația HEKS/EPER România și Fundația Creștină Diakonia Sf. Gheorghe au organizat vineri, 26 mai 2023, un eveniment...
Săptămâna trecută, în 21 aprilie 2023, Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu în cadrul proiectului ”Prin educație spre locuri de muncă decente” în cadrul unui atelier de lucru, un grup numeros de peste 30 de cadre didactice colaboratoare în cadrul proiectului, fie...
Săptămâna trecută, în 21 aprilie 2023, Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu în cadrul proiectului...
Proiectul „Incluziunea pe piața muncii pentru tinerii adulți dezavantajați din România” continuă încă 3 ani, în perioada 01 ianuarie 2023 – 31 decembrie 2025. Prima fază a proiectului s-a desfășurat în perioada Noiembrie 2019 – Decembrie 2022. În prima...
Proiectul „Incluziunea pe piața muncii pentru tinerii adulți dezavantajați din România” continuă...
Aratul și adâncimea brazdei dar și standardele GAEC (Good Agricultural and Environmental Practices) au fost subiecte de dezbatere la ultimele sesiuni de informare în cadrul proiectului Exerciții la sol. Fermierii din Frata, județul Cluj, au participat în data de 9. februarie la o întâlnire...
Aratul și adâncimea brazdei dar și standardele GAEC (Good Agricultural and Environmental Practices) au fost subiecte de dezbatere la...
”Un lucru care o să îmi rămână după cursul de Lucrător în comerț a fost modul de completare a unei facturi. Am învățat cum să completăm o factură, cum să eliberăm un bon fiscal pe casa de marcat și alte tipuri de rapoarte” a spus domnul...
”Un lucru care o să îmi rămână după cursul de Lucrător în comerț a fost modul de completare a...
În data de 24 noiembrie 2022 a avut loc conferința de prezentare a rezultatelor proiectului “Includerea pe piaţa muncii a tinerilor adulți din medii vulnerabile din Romania” în Reghin județul Mureș. Proiectul s-a desfășurat pe perioada a trei ani (2020-2022) și a avut drept obiectiv...
În data de 24 noiembrie 2022 a avut loc conferința de prezentare a rezultatelor proiectului “Includerea pe piaţa muncii a...
În perioada 3-8 noiembrie 2022, membri din echipele de proiecte și programe desfășurate în Kosovo, România, Serbia, Ungaria, Israel/Palestina și Elveția au participat la întâlnirea regională HEKS/EPER din Pristina, Kosovo. Aceasta a fost prima întâlnire în format fizic...
În perioada 3-8 noiembrie 2022, membri din echipele de proiecte și programe desfășurate în Kosovo, România, Serbia,...
Proiectul ”Exerciții la sol” a atins o bornă importantă, prin informarea a peste 200 de elevi din liceele agricole cu privire la practicile sustenabile de gestiune a solului. Această activitate a inclus câte două întâlniri în fiecare din cele cinci licee agricole implicate. Prima...
Proiectul ”Exerciții la sol” a atins o bornă importantă, prin informarea a peste 200 de elevi din liceele agricole cu...
În cadrul proiectului ”Servicii sociale integrate pentru comunitățile din GAL Țara Năsăudului„ în urma primelor 2 luni de activitate directă de mediere a muncii, 60% din angajări au fost în sectorul de comerț cu amănuntul și comerț cu ridicata. Din cele șase...
În cadrul proiectului ”Servicii sociale integrate pentru comunitățile din GAL Țara Năsăudului„ în...
Joi, 10.11.2022 a.c., la Căminul Bisericesc Pelegrinus din Alba Iulia, a avut loc conferința intitulată „«Prin educaţie spre vocație!» – Modele de bune practici în prevenirea abandonului şcolar. Rolul parteneriatului public-privat în asigurarea sustenabilității unui proces...
Joi, 10.11.2022 a.c., la Căminul Bisericesc Pelegrinus din Alba Iulia, a avut loc conferința intitulată „«Prin...
În cadrul proiectului ”Servicii sociale integrate pentru comunitățile din GAL Țara Năsăudului„ coordonat de Grupul de Acțiune Locală Țara Năsăudului, în parteneriat cu Fundația HEKS/EPER România și Fundația Civitas, anul 2022 este unul plin de...
În cadrul proiectului ”Servicii sociale integrate pentru comunitățile din GAL Țara Năsăudului„ coordonat...
Proiectul Exerciții la Sol, implementat de Fundația HEKS/EPER România în parteneriat cu Fundația FAER prin programul Active Citizen Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin granturile SEE 2014-2021, se află în faza de lucru pe teren. După ce liceele agricole din...
Proiectul Exerciții la Sol, implementat de Fundația HEKS/EPER România în parteneriat cu Fundația FAER prin programul...
Termeni de Referință (TdR) pentru Analiza de nevoi (mapping) condusă în județele Maramureș, Satu Mare, Cluj, Iasi, Suceava și Botoșani cu privire la serviciile oferite de autorități refugiaților în baza Ordonanţei de urgenţă nr. 100/2022 privind aprobarea şi implementarea Planului naţional de măsuri cu privire la protecţia şi...
Termeni de Referință (TdR) pentru Analiza de nevoi (mapping) condusă în județele Maramureș, Satu Mare, Cluj, Iasi, Suceava și Botoșani cu...